duminică, 29 iunie 2008

Noapte cu zombie la Institutul Ceh


Desi nu sunt o fiinta intelectuala obisnuiesc sa-mi bag nasucul (carn) prin evenimentele mondene din capitala, in special prin cele cu aroma de moca. Jur ca desi cunosteam noaptea muzeelor, habar n-aveam de cea a institutelor. Facand un zapping lenes l-am interceptat pe Patapeviciu - care-si face veacul pe Cultural TV - zicand ceva de Noaptea Institutelor. Astfel am aflat ca exista si o noapte a... filmului de groaza, aflata chiar la a treia editie. Locatia: Institutul Ceh, langa Biserica "Trei cepe" (aia ruseasca din centru).

Mi-am mobilizat funduletul si am tras o fuga pana la cehi. Am o slabiciune speciala pentru filmele de groaza. Se vede, nu?

In sala aer conditionat, berual, apa milenara carbohazoasa si colti de vampir din guma dulce, cu aroma de fructe de padure. Floricele, un ecran, un proiector si un laptop. Pe ecran afisul de mai sus si o coloana sonora. Una cum n-ati mai auzit de cand va-ti nascut. O piesa rulata la viteza joasa, ca o jelanie de dinozaur ranit, asezonata cu hohote monstruoase, zgomote si pasi. Ceva ce curgea atat de lent si de puternic incat iti ingheta adeneu'.

In program un film pe care mi l-am propus sa-l vad integral, urmat de cateva scurtmetraje de groaza la care n-am asistat din motive de somn. Spun sincer ca m-am asteptat la un bluff, la o aiureala. Filmul pe care urma sa se deruleze in fata vajnicilor spectatori cu berici si popcoarne era unul... ceh! Primul film de groaza din Europa de Est. Parea un esec garantat.

Ei bine, nu. Partile de cruzime au fost atat de crude incat pana si eu am fost nevoita sa-mi acopar ochii. Umorul insa, umorul nostru, al esticilor, inteligent, acid si cu o mie de sensuri, m-a facut sa savurez fiecare secunda. A mai fost si regizorul, in carne, oase si sange. Un tip simpatic, cu o bluza horror si cu o engleza simpatica. N-am inteles intreaga expunere (ma descurc mai bine cu cititul), dar am retinut introducerea:

- Actrita pe care o puteti vedea in scena de inceput se ocupa cu emisiunile TV pentru copii. E foarte celebra la noi, si toata lumea s-a obisnuit sa o vada strambadu-se si zambind.

N-as spune ca ma intereseaza in mod deoesbit actorii cehi. N-am dat importanta fenomenului. Actrita cu pricina apare in postura de vanator de zombie. Foarte sexy la varsta ei, imbracata in piele, vaneaza vampiri inarmata cu un puscoci imens. Le pulverizeaza calota craniana, afisand un zambet angelic. Dupa zambet am recunoscut-o :)

Dar povestea nu este despre ea, ci despre un grup de tineri care, impreuna cu maestrul lor de viata si de fapte - un filozof orb - se aduna in varf de munte la o cabana pentru afla sensul vietii. Li se alatura un tanar actor de filme porno, nimerit intamplator. Sunt atacati de o ceata de zombie, care ii decimeaza pana la unul. De fapt pana la doi, un el si o ea. Personajele sunt incondeiate grozav. Orbul e un filozof autentic. Infectat de un zombie gaseste taria sa filozofeze despre moartea lui Aristotel.

Porno-actorul este - pe langa meseria murdara - un foarte serios adept al lui Iehova, incercand sa-i convinga pe ceilalti ca sensul vietii e Regatul. Un simpatic blond scotoceste prin craniile prietenilor hacuiti confectionand niste vesele "stampile de creier". Un zombie stupid incaseaza o galeata cu untura, si se plimba o buna bucata de vreme orbecaind prin cadru cu recipientul pe fata. La un moment dat apar pe galeata o pereche de ochisori si o gurita foarte zambitoare, un fel de emoticon gigantic, desenat cu markerul.

- E un experiment la care lucrez, spune blondul.

In general e o mixtura de groaza si veselie. Dimineata somnorosii zombie prin morminte se aduna. Cei doi supravietuitori o sterg fericiti pe autostrada, unde sunt luati de un... tanc, manevrat de frumoasa vanatoare de vampiri.

Se aprinde lumina. Da, a fost super. La iesire dau nas in nas cu regizorul. Imi adun cu greu bruma de engleza si il interpelez:

- Femeia cu pusca... vanatoarea de vampiri... o cunosc. E dintr-un basm.

Regizorul e numai zambet:

- Yes! Yes!
- Da, continui eu. E din serialul 'Arabela'. E sora Arabelei.
-Yes, yes, face regizorul, in culmea fericirii.
- Felicitari! ii zic, si-i strang mana.

Si acum somn. Frumoasa seara, nu?

Ala mic si negru de respira greu

Il mai tineti minte pe ala mic si negru de respira greu?

Flippin the Flop

Flippin the Flop! Buna poanta, frumos final!

Eleganta

Asta numesc eu patinaj artistic.

Imi plac filmele


Imi plac filmele. Am prieteni care adora filmele. Port discutii elevate cu persoane specilizate in film, ca Leo Serban, Gorzo si doamna aceea cu ochelari mari. Visez sa fac film la Bollywood... pardon, la Hollywood! Acolo e frumos. Am si actori preferati. Ii recunoaste cineva?

Ghid de conversatie

Sunt o adepta infocata a ghidurilor de conversatie. Un ghid de conversatie te scuteste de toceala unui manual. Treaba e rapida: pac, ghidul, pagina, conversatia! La minut. Iata cateva exemple:

"Calatoriti des prin Amsterdam?"
"Unde gasesc o brutarie?"
"Parisul e un loc minunat."

Trebuie sa recunosc insa ca aceste ghiduri, indiferent de limba in care sunt scrie, au lacune serioase. Lipsesc multe fraze utile. Asa ca m-am inarmat cu pix si laptop si am compus singura o lista intreaga de propozitii si fraze suplimentare.

IN TREN
=======

Acest loc este ocupat?
Multumesc.
Va rog, puteti sa deschideti putin geamul? Este foarte cald.
E intepenit, trageti mai tare.
De ce sa platim impreuna? Dumneavoastra ati tras!

IN AVION
========

Ce e cu pungile astea?

Ah, ce scarbos!
Dati-mi din alea cu PD-L.
Nu e arma biologica, e sandvisul meu!
Imi puteti servi masa afara.
Multumesc, ce zbor frumos!
Cum adica nu e pasare? E motorul aripii?
Nu e OZN, e o roata?
Vreau colac cu ratusca.
Aceia sunt rechini?

IN AUTOBUZ
==========

Acela nu e maner, e bratul meu.
Acela e piciorul meu.
Inteleg ca mi-ati bagat un fluturas publicitar in poseta, dar unde mi-e portofelul?
Nu va mai sprijiniti de mine.
Semanati cu Brad Pitt, va puteti sprijini de mine.
Semanati cu Ilarion Ciobanu, dumneavoastra nu!

(...)

Daca vreti sa incepeti o mica afacere pe pamant strain iata un set foarte util:

Aceasta este o toneta de inghetata.
Nu, mirosul e de la canal.
Nu trebuia sa va grabiti, nu s-a racit inca. E fierbinte.
Aoleu! Sunt in Italia?

Cam acestea sunt frazele suplimentare, necesare oricarui ghid de conversatie. Le puteti nota si traduce in limba dorita, si le puteti folosi cu incredere.

Despre cum se face placinta cu mere


Iata o reteta excelenta pentru placinta cu mere. Ca sa iasa o placinta cu mere care l-ar inebuni pana si pe Dan Chisu aveti nevoie de tanti Aglaia. Tanti Aglaia sta la etajul patru si vine cu liftul. Tanti Aglaia suna la usa. Tanti Aglaia spune:

-Alinuta, poti sa ai grija de Costel pana ma intorc de la piata?

Costel are ochii foarte mari si e mult mai redus ca gabarit decat Costel-cantaretul. Ca emisie vocala s-ar zice ca l-ar intrece, desi are un timbru mult mai ascutit. Costel e jegos de la jeleul ingurgitat anterior si are hallmarkul varstei: lumanarele agatate de nas.

Dar sa revenim la placinta cu mere. Se ia faina. Se da cu matura acolo unde s-a crapat punga. Cu o miscare de voleu il alungam pe Costel. N-avem haine de schimb, asa ca-l imbracam in camasa de noapte cu hipopotami. Se ia un ou (nu de la Costel...) Se sparge oul, se bate cu furculita, cu lingurita, cu ciocanul de snitele. Se bate bine. Se adauga sare. Se adauga zahar. Se adauga vanilie. Se adauga Costel... nu, se scoate Costel din castron si se adauga praf de copt si se incorporeaza faina. Se face un aluat mai grosut, din care se intainde o foaie cu grosime de 5 mm. Nu se fac stelute, masinute, casute, papusele, oricat de mare si insuportabila e presiunea.

Acum se lucreaza cu merele. Se ia marul. Ma rog, ce a mai ramas din el... Se da pe razatoare. Se da doar marul, fara Costel la capat. Nu se lasa cutitul de curatat marul pe masa. Niciodata! Se cauta un bandaj.

Se amesteca marul cu mierea de albine si scortisoara. Se extrage masinuta de pompieri si se spala cu apa din abundenta. Se intinde compozitia pe foaie. Se mai confectioneaza o foaie, care se pune deasupra.

Se incalzeste cuptorul. Se bate Costel. Se unge tava cu unt. Pe borcan scrie "Untura". Se curata tava. Se unge tava cu unt. Sau cu margarina. Nu, ca e cancerigena. Cu unt. Se pune placinta si se baga la cuptor, la foc mic.

Se coloreaza, se rezolva labirnturi, se numara de la 1 la 10, se suna la usa.

- De la dumneavoastra miroase a ars?

Fumatul poate sa ucida...


Imi amintesc de ziua cand am fost prinsa cu prima tiagara. Erau niste pachetele portocalii pe care mama le primise de la un unchi, tirist prin Europa. Aveau o camila pe cutie. Erau portocalii. Am pufait pret de cateva minute bune, pe urma m-a luat gaia. M-am facut verde si am lesinat. Ai mei nu si-au facut probleme. Au crezut ca dorm ca de obicei pe covor, langa castronul cainelui. Verde sunt de la natura. Tenul meu arata altfel decat in poze. Asa mi-am inceput cariera de fumatoare...

In cartier toti fumau. Si Gigel, si varul lui mai mare, si nenea George de la 6, care ne gonea cu matura din parcare. Gigel fuma Vogans. Vogansurile sunt tigari autohtone citite in oglinda. Foarte bune. Mai erau si tigarile medicinale. Kenturile. Le zice asa pentru ca le fumau doctorii. Probabil ca faceau bine la pulmon. Pana la urma m-am lasat. Cu bomboane. In loc de tigara bagam o bomboana, pana mi s-au dus molarii, maselele si incisivii. Cum zice un mare scriitor: e usor sa te lasi de fumat, m-am lasat de o suta de ori pana acum...

Nu'York, Nu'York...


De mica am vrut sa fiu cantareata. Ma fataiam in fata oglinzii si cantam diverse chestii de moculescu & co. Ma aprecia si tovarasa invatatoare. Zicea ca am talent si sa nu mai cant in clasa. Nici macar in pauze. A fost o incercare grea pentru o fire atat de melomana dupa muzica asa cum sunt eu. Si sensibila. Visam sa plec in America, la capitalisti. In fine, as fi emigrat si in Bulgaria, nu conteaza. Dar nimeni nu mi-a apreciat vocea si talentul. In afara de Gigel, care ma facea sa cant strecurandu-mi mormoloci si pesti de acvariu in decolteu.

Asa ca le inteleg pe fetele astea. Iau si ele ce e al lor de drept. Nu?

Despre cum am fost blonda

Despre cum am fost blonda...Pe vremea cand nu existam doar in faza de creion si tus era sa mi se intample o nenorocire. Desenatorul isi inmuiase pensula in acuarela galben-portocoalie, si, dupa expresia fetei, era foarte hotarat sa ma faca blonda! Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu blondele. Nu vad cum aplicandu-ti o culoare pe par iti poti schimba coeficientul de inteligenta. Totusi, pentru ca gura lumii sa fie satisfacuta, am reusit sa obtin un roscat aprins. Negrul nu ma prinde, si castaniul mi s-a parut sters. Am refuzat din start albastrul (ma imbatranea!), verdele si galbenul citron. Treaba asta cu parul m-a tinut ocupata o saptamana intreaga. M-a afectat profund. Parerea mea e ca totul tine de lumina, de felul in care lumina e filtrata de structura moleculara a parului. Unele raze sunt absorbite, altele sunt reflectate. Parul e, de fapt, incolor.

Am discutat problema si cu Gigel, pustiul acela mucios de pe scara mea. Mi-a spus ca sunt foarte desteapta si s-o tin tot asa, ca voi ajunge departe. Posibil sa aiba dreptate. In fine, depinde si de directie..



De inceput

Ma numesc Alinuta. Alin Alinuta. Sunt o fiinta vioaie, complexa, complicata, complexata si timida. In bancuri apar ca o entitate cruda, alienata, insa eu nu sunt asa. Eu sunt o finutza, o sensibila. Pe bune!

Asa ca sa incepem blogul. Pas cu pas, punct cu punct. Luati-va castile de protectie si legati-va centurile de siguranta!

===========================
Si nu uitati de siteul meu

www.alinalinuta.ro